CUM VĂD EU FERICIREA

cristinaopreaOdata mi s-a spus, “…tu încă cauţi vara…”, iar eu am raspuns, “…vara este o zână delicată, cu soare, flori, viaţă… Zapada nu-i atinge glasul. Eu mă pregatesc pentru vară, ca mireasa pentru mire. Îmi doresc ca vara să mă dorească.”
“Sunt aici, revin acum de la drum lung, tu ştii că am plecat devreme de la parinţi şi caut iar un adapost. Mă bucur să te revad, de fiecare dată mă întampini cu ce ai mai bun in casă, mă hranesti, mă înveleşti, îmi dai apă pentru că mi-e sete. Mă tratezi ca pe copilul tau, iar eu de fiecare dată simt că m-am întors acasă. Ai rabdare să mă asculţi, îngaduinţa faţă de faptele şi gândurile mele, drag faţă de mine şi asta ma face să mă simt iubită, iar eu te iubesc la randul meu, tu ştii asta. De data asta, am venit cu un bagaj mai mic, tu ştii foarte bine de ce şi ce m-a determinat să înteleg că la tine am tot ce imi doresc. Tu, prin înţelepciunea ta, m-ai determinat să simt asta şi sunt atat de bucuroasă şi nerabdatoare să păşesc pragul casei tale, încât uneori mai si uit să iau cu mine anumite lucruri.

Acum nu mai am ce să-ţi povestesc, mă cunoşti suficient, iar lucrul de care vreau să ne bucurăm împreună, este recunoştiinţa. Acum, eu vreau să-ţi spun cât eşti de minunată.” Consider că fericirea o dobandeşti cu adevarat prin muncă şi experienţă. Şi nu întâmplător Albert Einstein, când a enumerat cele 10 lecţii de viată, printre care şi “faceţi greşeli”, a încheiat cu sugestia, “învaţă regulile, apoi joacă mai bine”. Eu cred că fericirea este o stare de echilibru pe toate planurile, deşi am foarte multe momente de fericire de scurtă durată.
Echilibrul cred că se dobândeşte prin cunoaştere, care înseamnă focus (adică să fii deştept – de la ceasul deşteptător – adică treaz) în experienţele tale de viată, apoi aplicarea cunoaşterii în viaţa de zi cu zi. Simt fericirea atunci cand după ce plâng, reuşesc prin învătare să vad alte trei motive să râd şi mă bucur de ele; o simt când după ce greşesc îmi recunosc greşeala, iar cand urmează să mă confrunt cu o situaţie similară procedez în alt mod; simt fericirea când sunt sănătoasă pentru că aleg să fiu, prin ceea ce am experimentat că mă face să mă simt aşa; simt fericire atunci când sunt relaxată, alegând ceea ce mă face să mă simt destinsă, liniştită, pentru că am învăţat să meditez şi să stau mai mult cu oamenii care mă iubesc; simt fericire când sunt harnică şi în plină dinamica, pentru că din experienţă am simţit cum munca mă învigorează; o simt când admir pentru că am simţit bucurie când am apreciat ceva frumos şi când am primit aprecierea celor din jur; când fac o faptă bună la momentul potrivit pentru că am fost şi eu ajutată la momentul potrivit şi am fost fericită; când iubesc şi când sunt iubită; când îmi asum responsabilitatea pentru că atunci când mi-am asumat, am dobandit forţă, claritate, inspiraţie şi încrederea celor din jur; când am atât de mare forţă, încat pot să-mi menţin o stare interioară fermă, pozitivă, calmă, ştiind că am toate resursele să pot gestiona orice situaţie.

Sunt fericită când râd, când mă joc, când compun, când cânt, când dansez, când am maturitatea să apelez la ceea ce ma face bucuroasă. Eu am multe motive de fericire, lista mea e lungă. Şi sunt momente în viaţă când nu apelez la ele. Îmi doresc să fiu fericită. Mai mult, întotdeauna am fost curioasă cum să menţin fericirea cât mai mult în viaţa mea sau chiar indefinit.
Am descris prin povestirea mea scurtă despre “reântoarcerea la prietena mea bună”, cum văd eu fericirea. O văd ca pe o prietenă bună, la care pot apela oricând doresc şi care e dispusă să mă primească neconditionat. De fiecare dată când apelez la ea, am mai parcurs un drum care m-a învăţat câte ceva, iar întâlnirea este de fiecare dată diferită, pentru că eu mă maturizez. Cu cât mă maturizez, cu atât fericirea devine tot mai mult starea de recunoştiinţă faţă de tot ceea ce există, faţă de modul cum lucrează Dumnezeu în viaţa mea, faţă de forţa pe care o dobândesc în timp. Bagajele sunt tot mai puţine, pentru că învăţ să iau cu mine ce e mai valoros, adică esenţa. Şi cred că momentul de fericire autentică, este momentul când matură fiind, pot să savurez din bucuria recunoştiinţei, orice ar fi, conştientă ca nimic nu este întâmplător şi conştientă că toate există, iar eu sunt cea care alege. Adică, vad tot ce e în jurul meu cu „alți ochi” și aleg ceea ce cred că este mai bun pentru mine.

Eu sunt pe calea asta. Şi merg cu încredere înainte şi Dumnezeu e cel ce-mi luminează paşii. El este mai mult decât maturitate, mai mult decât înţelepciune, mai mult decat forţă şi iubire. El este fericire autentică.

Cristina Oprea – Asistent social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *